Feodor Mihailovici Dostoievski

"Viața e o luptă neîncetată în care diavolul se luptă cu Dumnezeu și câmpul de luptă este inima omului" 

"Eu nu ştiu să tac atunci când inima din mine vorbeşte..."

"Viaţa ne-a putut despărţi, dar amintirea timpului când ne-am cunoscut va stărui."

"Suferinţa şi durerea sunt întotdeauna obligatorii pentru o conştiinţă largă şi o inimă profundă. După mine, oamenii cu adevărat mari încearcă o mare tristeţe pe pământ..."

"Dacă vrei să vezi raiul pe pământ, priveşte în ochii unui copil."

"Plecând de la libertatea nelimitată se ajunge la despotismul nelimitat."

"Marea taină a existenţei noastre nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti."

"Caută să ajungi un soare şi atunci are să te vadă toată lumea!"

Pe 9 februarie 1881, a trecut la cele vesnice  Feodor Mihailovici Dostoievski  (n.11 noiembrie 1821), unul dintre cei mai importanti scriitori rusi. "Dostoievski a cautat toata viata lui, cu pasiune, sa-l descifreze pe om si la sfarsit el a stiut sa citeasca in om numele lui Hristos" (Paul Evdokimov)

Revedere, placuta revedere...

"Nimic insa n-are sa-ti multumeasca intr-atata sufletul ca o prietenie sincera si credincioasa. Ce bine este cand poti gasi o inima sincera, careia sa-i incredintezi in liniste toate tainele tale, care sa fie mai ingaduitoare cu noi decat noi insine, care sa ne aline grijile prin vorba ei placuta, al carei sfat sa te lamureasca, a carei veselie sa-ti imprastie mahnirea si-a carei privire numai sa-ti poata insenina fata si sa-ti reverse in suflet bucurie!" 

(Seneca)

Splendoare in iarba...

Vama Veche, 2011

Să iubești nu e suficient, trebuie să știi să înveți pe altul arta dragostei. Plăcerea o simte și plebea, chiar și animalele. Omul adevărat, însă, tocmai prin asta se deosebește de animale. El transformă dragostea într-o artă nobilă și, bucurându-se de ea, e conștient de valoarea ei divină. Astfel, nu-și satisface trupul, ci și sufletul. 

Henryk Sienkiewicz

To A.,

Aegroto dum anima est, spes est.

(Cât timp bolnavul suflă, mai este speranță.)

Comorile fiecăruia

"Plimbându-se prin sat, un boier s-a întâlnit cu un ţăran sărac şi a început a se lăuda cu averile lui:

- Vezi tu livada de pe deal? E a mea. Pădurile care înconjură satul sunt şi ele ale mele. Până şi pământul pe care calci acum al meu este. Tot ce vezi, de jur-împrejur, e proprietatea mea. Toate astea sunt doar ale mele.

- Dar acela? l-a întrebat ţăranul, arătând cu degetul spre cer. Nu cred că şi cerul este al tău. Acela este al meu, a mai spus ţăranul şi, cu zâmbetul pe buze, a plecat liniştit, lăsându-l pe boier mirat şi cu ciudă în suflet.

Ţăranul este omul absolut."

Petre Ţuţea

Vâslind înainte... înapoi,

de Sandra Prigoreanu

am suportat custodia nebuniei,
cu mâinile-mi potcovite de jertfă,
sperând ca astfel să ajung pe Insula Iubirii,
si acolo să strig plin: "Există!"...

iar pe parcela Iubirii să cartografiez, în vazduh, esenţa vieţii,
apoi să gust din nectarul rănilor bătrânului continent,
deschise ca o falcă albastră şi vie.

iar acolo, mică, sub umbra veştejita a soarelui etern,
să plâng cu acea parte a inimii, care a întâlnit speranţa...
după care să revin pe poante, încet şi graţioasă,
alături de purtătorii "resentimentelor", dar mai ales ai NU-ului
şi să le şoptesc neîncetat: "Există!".

"Cerul nu se atinge dintr-un salt." (autor anonim)

Imnul Dragostei,

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunator.

Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

Dragostea nu se poarta cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Dragostea nu cade niciodată. [...]

(Corinteni I-8)

PHOTO: Dragos Basaftei

Antoine de Saint-Exupery

"Ce-aş putea face... în casa unui prieten care nu mi-ar primi cârjele, ci mi-ar cere să joc ca să mă poată aprecia." Micul Prinţ de Antoine de Saint-Exupery

"Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită." Antoine de Saint-Exupery

"Un individ trebuie să se sacrifice pentru salvarea unei colectivităţi. Nu e vorba aici de o aritmetică stupidă. E vorba de respectarea omului ca individ." Antoine de Saint-Exupery

Regina Mama

“Ţării mele şi Poporului meu, cînd veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămîne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniştea mormîntului. Abia împlinisem 17 ani, cînd am venit la tine; eram tînără şi neştiutoare, însă foarte mîndră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate, m-am străduit să devin o bună Romîncă. (...) Nimeni nu e judecat pe drept cît trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avînt: mai tarziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. (...) Te binecuvîntez, iubită Romanie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.”

Regina Maria

Words as Images

My life so far...

Saptamanile trecute ma gandeam la felul cum mi-ar putea afecta viata teribilul diagnostic: tumora cerebrala;

Imi imaginam aceasta viata "contra cronometru", prinvind pierduta la un excel colorat si tastat de degetele mele nestiutoare.

Trebuie sa recunosc totusi ca pana si imaginatia mea adeseori cadentata de Requiemul lui Mozart este limitata cand vine vorba de astfel de diagnostice.

Mi-am pus mai intai problema banilor pentru "eventuala" operatie miraculoasa sustinuta undeva prin Turcia...ca tot e la moda si la "indemana" imaginatiei mele... si mi-am dat seama ca... in cercul meu stramtorat, la propriu si la figurat de prieteni si rude, lipseste amicul "Sarbu" care sa-mi finanteze costurile misiunii salvatoare, ca lipseste acea porta voce, care sa numere in fata unei intregi Romanii, sutele de euro donate pe secunda prin teledon si ca lipseste acel marinimos Anonim, care sa-si doneze jumatate din averea lui, pentru ca eu sa-mi pot continua linistita joaca din fiece zi pe excel.

Candva, demult tare, pe vremea cand ambitia mea facea sa tasneasca abitir scanteiele adevarului, visam la cascade de celebritate, la supremul tron, la o viata dezbatuta in prime-time, la mana mea familiara cu... mana celebrei Meryl Streep, la ceasul meu dat dupa ora lui Alan Rickman...

Astazi ma uit cu indiferenta la acel vis... ba chiar simluez zambetul  numarul 8, si asta pentru ca nimic din ce-am iscalit mai sus nu mi-ar mai putea aduce fericire...

Nu sunt niciun star de cinema, de teatru, de televiziune, de muzica sau de moda; sunt doar fiica parintilor mei, sora cea stanga a fratilor mei, prietena "schioapa" a prietenilor mei si fosta iubita a fostului meu iubit.

Averea mea sunt cateva carti primite in dar si cateva cumparate, chitara, ceasul de la mana, lantul de la gat, cateva poze, cateva cuvinte si mp4-ul.

Semnatura mea valoreaza un: zambet cat. B si un "ce frumoasa e"!

Cardurile bancare imi sunt amenintate de odiosul minus, iar ele doar tin  de urat cartii mele de identitate, iar in cartea de identitate nu sunt eu: am trisat, dar asta e o alta poveste...

NU. Nu am cancer. Doar sunt rac (cancer)... !!!

Ma gandeam doar, la felul cum ati reactiona cativa dintre voi stiindu-ma ridicata jumatate pe tavan, ca in filmul lui Inarritu (Biutiful)! Zambetul 10!

Fara cheta, va rog mult, nu va fi cazul... si nici diagnosticul!

de Sandra Prigoreanu

Moving Forward

ars longa, vita brevis

Cand am ajuns acasa,
Erai deja cuibarit pe aorta.
Dormeai atat de frumos...
Atunci cred ca am inceput sa te iubesc!

de Sandra Prigoreanu

If only... (Cap au pas cap?)

Si daca ti-as spune ca-mi lipsesti, crezi oare ca ti-ar ajunge?!

daca ti-as spune ca uneori am nevoie sa-mi respir singura gandurile deasupra cestii de cafea, bucurandu-ma doar de sunetul metalic de afara...oare ai mai zambi la fel ca atunci cand ti-am descheiat intaiul buton de la camasa...???

si daca ti-as spune ca uneori prefer calatoriile imaginare, celor la pas... ai crede ca sunt nebuna?

si daca ti-as mai spune ca am obosit sa culeg pietrele de pe marginea drumului, dar ca am inceput sa-mi aleg sfintii din calendar, ai mai canta la fel de surescitat celebrul refren "Capitane de judet"?

daca ti-as spune ca inloc de lacrimi abandonate pe fata-mi, ma arunc nervoasă spre tavan si tzip in vazduh cifre murdare, ai mai cuteza sa te aproprii de mine???

daca intr-o buna zi ti-as spune "sa pleci" tarand prin casa cursurile tale de climatologie, crezi ca ai mai avea curajul si rabdarea sa le ordonezi si sa le pui la loc in biblioteca noastra???

si daca ti-as spune ca te iubesc, abia la cea de-a doua noastra aniversare...ai crede in tot acest timp ca esti singurul care iubeste in aceasta relatie?

si daca ti-as spune ca ador sa dansez, dar ca dansul meu reprezinta doar emotii care-mi pulseaza inima rubinie, fara sa cunosc numaratoarea valsului, a voltei sau a cha-cha-ului... oare ai rade de pe margine sau te-ai infuria umflandu-ti narile de deznadeje si ai pleca lasandu-ma...."dansand" ?

daca ti-as spune ca nu stiu ce rau strabate judetul Sălaj, dar ca am retinut ad litteram mesajul din "Pescarusul" lui Cehov lasat de catre Nina lui Treplev, la pagina 121, mi-ai mai saruta fruntea cu aceeasi pofta?

si daca ti-as mai spune ca uneori privirea mea ascunde ramasitele sindromului korsakoff, ai mai avea puterea sa-mi amintesti cum ne-am cunoscut atunci cand vom schimba pensia pe 2 bilete la Rio de Janeiro???

si daca toate acestea nu ti-au alungat acele shoapte rostite dulceag intr-o noapte de ianuarie, a ta sunt pe vecie!

de Sandra Prigoreanu

(p121: "Dacă vreodată vei avea nevoie de viaţa mea, vino şi ia-o." )

Tag me in...

"Priscilla 1969", Joseph Szabo- o poza indragita de mai bine de 2 ani


Astazi, m-am ascuns din nou dupa poza noastra, cea din 2007, sperand sa te regasesc acolo zgribulind de frig si cersind dupa buzele mele aburinde, ca apoi sa ramanem lipiti pentru inca o eternitate si sa botezam norii.

m-am pitit strategic dupa poza, am inchis teama sub pleoape si-am numarat pana la 3, ale dupa-amiezii,

dar a inceput viscolul …iar in locul tau, au venit norii hiperbolizati odinioara, care sagetau in mine nemilosi, toate certurile noastre, lucrurille aruncate intre etaje, dezamagirile tale, neputintele mele, dar mai ales despartirea noastra….

Acum zambetul tau inghite Tamisa, iar bratul iti este leganat de o alta inima, o inima care a inlocuit poza noastra cu primavara vesnica!

de Sandra Prigoreanu

În ziua în care m-am iubit cu adevărat

de Charlie Chaplin

(Am primit-o în dar dis-de-dimineaţă. Îţi mulţumesc!)

”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.

Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.
şi toate acestea înseamnă …

Să ştii să trăiești cu adevărat.”

"NU TREBUIE SĂ NE TEMEM DE CONFRUNTĂRI; 

DIN HAOS SE NASC STELELE."

                                                          CHARLIE CHAPLIN

La multi ani, Alexandra!

In cateva zile voi implini minunata varsta de 25 de ani- un sfert de veac.

25 de ani ornati cu clipe de fericire, cu emotii de neuitat, cu oameni minunati.

Eu vreau sa va multumesc tuturor pentru

fiecare secunda acordata,

vorba sincera spusa cu ecou sau soptita timid,

fiecare cuvant daruit la momentul potrivit,

pentru fiece zambet, care mi-a schimbat ziua,

fiece imbratisare, ce mi-a alintat suferinta,

pentru increderea voastra nemarginita.

Eu sunt tot ceea ce voi mi-ati oferit mai bun.

Va multumesc din suflet!

Si nu; nu sunt singura. Suneti voi mereu cu mine:

familia mea, prietenii mei, colegii mei, profesorii mei.

de Sandra Prigoreanu

Efectul razelor gamma asupra anemonelor

Luni, 21 iunie- ora 18.00

in

Sala Studio (parter) a Universitatii de Arte "G. Enescu" Iasi

(veniti din timp sa prindeti loc)

Ultima reprezentatie a spectacolului

"Efectul razelor gamma asupra anemonelor"

de Paul Zindel

cu urmatoarea distributie:

Beatrice: Roxana Mârza

Tillie: Tania Ganea

Ruth: Sandra Prigoreanu

Nanny/Janice: Ana Hegyi

Profesor Coordonator: Emil Coşeru

Regie Tehnică: Gheorghe Albianu

Regie: Sandra Prigoreanu

Afis realizat de: Adina Conisceac si Emanuela Benghiac

e dimineata acelei zile

E dimineata acelei zile

de Sandra Prigoreanu

Anevoios ma pierd in mirosul de nostalgie,

imbibat in cearceafururile mototolite

de amintiri anodine.

Precum o larva caut firul dezordinii,

din camera neincapatoare

si accidental lovesc oglinda,

cu lumina palida a lampadarului;

Acolo sunt eu: cea resemnata, doborata de viata,

care cere doar somn;

departe de intoxicatia selenara cu fantezii.

Putin mai jos de locul care demult adapostea dorinta

se afla ruinele celei care-mi circula iubirea prin aorta.

Aritmetic adun momentele de glorie

si le separ cu ajutorul stropilor de ploaie

in zambete si lacrimi.

Printre pleoapele schilodite de optimism

ascult pasiv

cum soprana, cucuveaua, isi cheama, jertfa, la somnul de veci...

E greu de explicat....

eram sirena.
aveam 3 ani.
cand deoadata
fara sa-mi dau seama:


Hap!
am inghitit toata marea!

de frica

am ascuns-o sub pleoape....
uneori o simt cum vrea sa evadeze

cand plang... cel mai adesea

dar ii rezist

...aproape mereu!

de Sandra Prigoreanu

Iti scriu versuri in fiecare zi

Iti scriu versuri in fiecare zi,

sperând ca într-o bună zi, să râdem de ele!

cerneala s-a împrăştiat suvoaie pe caietele mele dictando....

şi miroase din ce în ce mai mult a tine...

Să nu te superi...dar L-ul tău de mână, era cel mai caraghios din toată clasa aIVa B.

de Sandra Prigoreanu

Umeraşul de.... Mai

Cheltuieşte-ţi banii cu ...umeraş!

http://umerasuldeprimavara.blogspot.com

Iaşi- 9 Mai (h10-h17), barul "La Bază".

Detalii pe site!

Azi n-am mai folosit gloss

Si cand sa zic “Grabeste-te, Sandra, sa nu intarzii!” am cazut muscandu-mi dureros fiece litera!
Si toata formula magica impregnata in papilele gustative…a capatat brusc un gust sangeriu.

In spatele cristalinului clipocea ostentativ reclama luminoasa a celei mai odioase sarbatori din an dedicata femeii.
Si-a inceput sa tipe la mine in culori rozalii din toate partile: “Un 8 Martie Fericit!”

Si eu  multumeam la randu-mi cu sinceritatea stangace…insa asteptand cu nerabdare sa se termine ziua de lucru si sa sune pe 3 voci de mezzosoprane Telefonul de la ora 7 (post meridian) care sa ma invite in oras.
Iar la masa “rezervat” VIP(lor)=viperelor sa sorbim cateo gura de vin alb demisec si sa radem zgomotos peste cafeaua obosita a pitzipoancelor!

Dar v-ati grabit fetelor, lasand telefonul pe aragaz…si ati uitat de mine!


de Sandra Prigoreanu

Loisir

o piramida, doua piramide...

6 MARTIE ORA 10- BAR "LA BAZĂ": EXPOZITIA UMERASUL DE PRIMAVARA

RUXANDRA BUCESCU- A parasit scena vietii inainte de aplauzele ei!

Un amalgam de zambete, lacrimi si neputinta!

Ce mica sunt...din nou!

Imi pare ca am prins dimensiunile acelei secunde aruncate pe insemnul de circulatie...

"Drum Bun!"

Impachetez tristetea rasfoind amintirea unui om atat de puternic si optimist !

Un om frumos de la care am invatat enorm!

Va multumesc cu ecou pana ....Acolo!

de Sandra Prigoreanu

Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

Noiembrie, 2009

Marry me!

Stateau la marignea drumului ca doi vechi prieteni, greierele si furnica.
Dupa ore in sir de stat, Greierele ii sopteste Furnicai:

-FiFi, daca iarna tot nu mai vine, ce-ar fi daca ne-am casatori si noi odata pentru totdeauna! Vrei sa fii Furnica mea si eu Greierele tau pana cand iarna ne va desparti?

Imbujorata vizibil, FiFi il privi indelung cu zambetul pe buze... dar nu-i raspuse nimic.

-FiFi, te iubesc cum n-am mai iubit nicio Formicida in viata mea!
-Bine CriCri, ne casatorim, insa cu o singura conditie: sa-mi canti toata viata "La vie en rose"!
-Iar tu, draga mea. FiFi sa-mi gatesti popcorn toata viata!
-Je t'aime FiFi!
-Et moi aussi!

Din cer incepusera sa picure lin, stelute argintii.
Soarele era departe si stralucitor. Peste tot era liniste... si zapada!

de Sandra Prigoreanu

We are the people that rule the world

Status: Gone ...

Address: unknown

Pete de cafea pe camasa de noapte...

M-am trezit foarte tarziu, dupa o mahmureala exotica,
iar in jurul meu era pustiu!

M-am trezit fara prieteni, fara dragoste si fara el!

Acum ii scriu ca de-obicei stihuri ruginite despre sentimente eterne

si astept linistita sa sune din nou la usa.

intre timp ii desenez chipul in ceasca de cafea
si-l las sa-mi cuprinda dantela.

De fapt nici nu cred ca stiu sa lupt pentru dragoste.

Niciodata n-am stiut.

Mereu am asteptat sa sune telefonul, fara ca eu sa-l bag macar in priza...

sau sa fiu sarutata fara ca eu sa fiu de fatza....

de Sandra Prigoreanu

Ha!

Cred ca asa ne-am cunoscut!

Cu un simplu "Ha" tastat pe telefonul mobil;
O gluma semi-reusita de-a mea, cu referire la numele dumneai de familie!

Mi-am dorit foarte mult sa o cunosc!
Am intalnit-o cand era profesoara la catedra de istoria teatrului, in anul universitar 2006-2007. (UAGE Iasi).

Atipica pentru coridoaele noastre! Si asta pentru ca era simpla, onesta si intelegatoare cu noi, discipolii sai.
Imi aduc aminte cu drag de orele de istoria teatrului, sustinute cu greu de timiditatea dumneaei si imbibate frumos cu povesti despre oamneni care au scris istoria... teatrului!

Fiecare curs era de fapt o lupta acerba intre dezinteresul nostru si vointa dumneaei de-a ne face oameni de teatru, o lupta care mereu se incheia cu versuri si zambete!


Ne-am insusit-o ca pe una dintre cele mai de seama prietene;
Caci ea ne-a fost alaturi si ne-a sustinut mereu pe fiecare dintre noi, in orice moment nefast;
Datorita ei s-a realizat festivalul studentesc de teatru contemporan ContemporanIS-2008, datorita ei iesim pe poarta facultatii cu coloana dreapta si cu ochii zambaciosi!

Imi este mereu prezenta in cele mai frumoase amintiri de care ma leaga orasul Iasi si asta pentru ca este un om rar, un om minunat, o profesoara erudita, care ne-a invatat cel mai greu lucru de pe pamant: sa fii OM!

Va Multumesc din suflet!!!

Şi au trecut mulţi ani de atunci....

sunt paşi uitaţi demult,

dintr-o zi de vară la marginea lacului Ciric,
pe-o bancă inţeleaptă şi roasă de îmbrăţişări tandre,

unde mă întorc mereu să-ţi caut urma,

şi unde mă aşez frumos privind spre lac

şi ascult cum vocile noastre de-odinioară
rostesc silabic cuvântul Dragoste
topindu-l într-un sărut!

încă mă dori, G!

S.

Independentei nr 28, va rog!

Te stiu de-o vesnicie!
Mergem impreuna la teatru, scoala, serviciu, cinema si apoi acasa;
Acasa citim pe rand romantele lui minulescu!
Iar tu il imiti asa de bine (uneori) pe mircea vintila.
Ieri am mancat din farfuria ta si m-am indragostit de tine.
Am simtit puternic cum inima-nebuna dansa intr-un ritm iambic!
Te iubesc... fara speranta!

Dupa ce nu voi mai fi!
Voi scrie pe cer... asa ca sa stii si tu!

S.

First love never dies!

Candva cantam in surdina la violoncel.
Asa mi-am descoperit timiditatea...inobilata la rang de Sensibilitate.
Am cultivat-o timp de 7 ani.
Visam la solo-uri sustinute de coruri necenzurate.
Si la aplauze patimashe...

intre timp am schimbat violoncelul pe un instrument dezacordat...cu voce de ghips si cu chip de plastilina.
Acum visez la corul cela "necenzurat".

Ce fals suna totul pana in zori...!

Noapte buna!

Autobiografie

Inainte sa ma nasca, mama s-a rugat mult lui Dumnezeu pentru o fata frumoasa, inteligenta, cu mult umor, cu un suflet mare si cu multa daruire in profesia aleasa.
Atunci Dumnezeu i-a spus: "Carmen, da-mi 9 luni de zile sa vad ce pot sa fac."

Dupa 9 luni Dumnezeu i-a spus mamei: "Carmen draga, m-am uitat pe Pamant ore in sir dupa un model, in stanga si in dreapta, in sus si in jos, insa nu am gasit niciun sablon... asa ca am decis sa fie dupa chipul si asemanarea Mea".

adio

am mituit ingerii ca sa te aud visand
erai ghemuit in coltul camerei tale boeme
si scriai versuri mute cu lacrimi de plumb
imi scriai mie,
cea dintai inaripata izgonita din vechiul paradis
mana ta avea doar 2 degete...
si alea ruginite de zorii zilei
iar chipul tau rasuna a disperare sangerie

am vrut sa te vad...ptr ultima oara.
insa n-am avut curaj.
mi-au trebuit picioare de otel ca sa ajung pana la tine......
si sa-ti spun
ADIO...!


_______________________________......

a trecut mult, aproape o vesnicie surda;
si de atunci platesc neincetat serafimi
ca sa-mi povesteasca despre tine
despre ce culoare are luna din palmele tale
ce gust mai are gura ta...
ce miros a mai inflorit pe gatul tau
si ce versuri au mai scris ochii tai!

Si ecoul n-a mai răspuns...

Într-o dimineaţă Dumnezeu a plecat să cumpere nişte pâine pentru oamenii nevoiaşi; s-a dus pana la Metro ca să-şi facă aprovizionarea. Dar era o coadăăăăăă....ca pâna la casa de marcat îl mâncau toţi sfinţii. A durat o clipă, fo 2 săptămâni la noi şi fo 2 ani la Aghiuţă.

Eu...l-am zărit si tzup am profitat de absenţa Lui: am dat drumu la muzică la maxim.
apoi am invitat tot felul de oameni necunoscuţi...oameni care se bucurau la rândul lor că stăpanul e plecat ca să poată veni şi ei la petrecerea mea.

A fost foarte frumos.
Am ţopăit precum nişte copii orfani- fără ritm şi bună creştere-
am ţopăit pănă la cer şi înapoi.
am zgâriat norii cu pernele murdare şi îmbălsămat cerul cu coktailuri exotice,
am acoperit bisericile cu cearceafurile zdrenţuroase,
şi am închis ochii preoţilor cu goliciunea noastră în vârstă de 20 de ani.
am cântat şi dansat până în zori făcând glume de tot felul pe seama lui Sf. Petru.

târziu când ne-am trezit din mahmureală L-am văzut venind încărcat cu pâini infăşurate într-o factură enormă...
Banii noştri demult fuseseră epuizaţi pe cioburi dulci si lumini viu colorate...
am avut un nod in gât.
Era trist când s-a uitat spre noi. Apoi a luat un manuscris si un stilou si a iscălit vreo 5 pagini uriaşe
Posibil ca unul din sfinţii trezi să-i fi ilustrat petrecerea noastră. (sunt sigură că a fost Sf. Petru)

Lumina zilei a dezvăluit tot dezmăţul celor 2 saptamăni.

Ne jucam si noi...
Eram copii...

De Sfântul Valentin,

Uite că și anul acesta voi stârni mânia lui Valy!
Probabil că-l voi dezamagi enorm dacă nu voi merge la mall să mă căsătoresc live cu un "fitecine"- cu toți shoppingerii fițoși alături în calitate de martori și cu fotograful acela chelios (de mâna a doua) în calitate de unificator suprem ....
Sorry, dar nici anul acesta nu particip!

Sau... precis va fi supărat dacă nu voi cumpăra inimioarele lui de pluș de pe tarabele rromilor sau acei ursuleți penibili cu inima înfiptă la subraț...pe care dacă-i zgalțâi nițel...nu mai scapi de blestemul "I love You".

Ce să mai zic de invazia de pupături nerușinate la fiecare colț de stradă...Dacă ești fără pereche...ferește-te! mai bine stai în casă... e mult mai sigur!
Vor râde toți "cuplații" de tine în frunte cu Valentin, care le va șopti mai abitir: Ia mai pupați-vă o dată, când trece "asta fără pereche"!

Dragul meu Valy,
Ziua ta va fi una obișnuită și asta pentru că...eu sărbatoresc dragostea în fiecare zi!
Nu mă sili să ies în stradă cu o maimuță închiriată, cu care sa mă pup doar pentru a-ți crește ție ratingul printre sfinți.

Not a chance!

Valy...așa-i că rămânem amici?

S
a
n
d
r
a

Faceţi cărare să treacă Contemporanii!!!

Inca puţin şi vom reuşi; vom duce la bun sfârşit visul unor 10 luni tumultoase. Visul unor nebuni frumoşi şi furioşi.... unor tineri fără vârstă!!!
Dacă voi nu ne-aţi vrut, alţii da... şi cinste ne-au adus!
Peste tot in "cetate" vezi buze umflate şi posterioare vinetii de al atatea dulcegarii...E trist peisajul.
Curând de tot -când eu voi fi departe- aici în "cetate" va fi o masă omogenă de creiere îmbâcsite în tutun şi alimentate de un orgoliu  nemăsurat si de o prostie incomensurabila.
Patru ani de zile m-am plimbat prin ţara unor Guliveri răniţi!!!
Însa în ăştia patru ani am crescut cât alţii în 10... şi asta ptr că m-am depărtat la timp de minciunele lor ascunse sub fondante;
Dragii mei colegi, să vă feriţi de prăjituri la protocoale lor, că de nu, o să vorbiţi toată viaţa precum ei: cu gura plină...



Schimbând macazul:

Cea de-a 80-a ceremonie a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie 2008; îmi doresc foarte mult să câştige la secţiunea "cea mai bună actriţă": actriţa franceză, Marion Cotillard ptr rolul din filmul "La mome". Ce tânară şi ce faimoasă, dar cît talent!!! Hai Marion!!!!!!

E weekend şi băietul n-a mai sunat... nu ne-am mai văzut de atunci.
Ştii Alex şi eu cred că îmbătrânesc....

Cred că am să-mi cumpăr o pisică.

Pe curînd...

Haja forever!

A intrat la noi in clasa zambind rece la pamant. Parea grabita si in acelasi timp fugarita de o durere coplesitoare. A lasat un pachet, dupa care ne-a spus: "a murit tatal meu".
A urmat o tacere plina de condoleatze din partea noastra si o imbratisare calduroasa din partea-mi. Tremura de durere.
Apoi s-a facut nevazuta...






Dumnezeu sa-l ierte!

habar n-am despre ce s scriu...pentru ca ma cenzurez pana si in gandire...am capitulat in fatza marii iubiri tanjind dupa o ultima sarutare...sau o vorba calda...
mi-am promis sa-mi vad de viatza si mi-am mintzit inima...
ma incurajez de fiecare data s nu mai plec capul in fatza celor care-mi terfelesc imaginea si simtzamintele, dar le raspund zambind cu sufletul.

Ma amgesc zilnic sa-mi fac curatzenie in dulap, dar caut pretexte geniale...ca n-am vreme...ca-s plina de activitati intelectuale...

In zadar incerc s schimb lumea...sau pe mine..cand defapt asha suntem, asha sunt...si e Bine.

Marturisesc un adevar cumplit voua, publicul meu fidel:
In perioada aceasta nu sunt in stare de nimic si asta pt ca....VISEZ (imi detest zodia).
daca imi veti zari statusul "Visez", nu-mi cereti sa ma exprim in litere tastate...va rog mult....

Imi fac rasa de rushine si lucrul acesta ma sperie. Incerc s ma comport normal sa nu dau nashtere la intrebari lipsite de sentiment uman: "ce-ai patit?" ce te doare?' ce-i cu tine?"

Simt permanent impulsul s fug din Suceava. (Acelasi impuls trait si in Iasi.) Asemenea unei criminale in serie care lasa indicii si dispare fara urma, abandonandu-si victima intr-o balta de iubire.

Ce trist e sa iubeshti fara ecou....nu?!
Pt toti cei care simt asta din cauza mea inchin un zambet, prietenia sincera si o rugaminte: "Datzi jos poza cu mine de pe peretii inimii...!!!"

Mi-am propus s scriu o piesa de teatru. Dar visez....
Visarii datorez toata tristetzea, lipsa de concentrare, egoismul crancen, indiferentza nerushinata, privirea mereu aruncata pe pereti....

Voua, piesa.

pe curand!

Jurnal...

Astazi cerul e tanar si face s-mi dispara grijile care-mi imbacsesc ziua.
Iubesc. Ce frumos! Cata fericire! Iubesc de cand ma stiu! Sh chiar nu-mi pasa ce cred ceilalti din jur despre iubirea ce le-o adresez. Iubirea ma inobileaza. Sunt o ducesa sub infatzisharea unei spioane in uniforma de somer.

Cand prind linia libera ma mai sfatuiesc cu Dumnezeu, unicul Tata biologic pe care-l recunosc.
Imi da mereu putere s trec prin durere cu fericire, s vad mereu partea buna, sa-mi corectez gandurile rushinoase, inumane, sa dau fara s cer, s zambesc sincer celor din jur. Si totusi EL nu-mi datoreaza nimic, ba dimpotriva eu Lui: VIATZA.

Dr. meu, cardiostomatolog imi spunea ca daca atunci cand se va intalni cu Dumnezeu, iar Acesta nu-l va placea, il va ruga frumos sa-l trimita rapid inapoi. Mi-a zis ca nu regreta nimic din ce-a facut sh ca e impacat cu sine.

Ascult ritmuri bossa nova si gandurile-mi tzopaie din sholduri la cel drag.

La fereastra retinei mele bate o noua etapa -independenta de trecut-...una de succes. Simt asta.

Fericiti cei ce dorm fara sa se teama de vise!

Trec printr-o perioada egoista de continua visare, care nu ma lasa sa-mi inshir gandurile, sentimentele...
Visez la momente unice de implinire petrecute cu adevarat. Le visez intruna.
Traiesc bucuria enorma de-a avea de partea-mi oameni deosebiti, oameni de care ma indrogostesc treptat pana la durere. Doamne ce bucurie, dar ce durere apasatoare!


Ma pregatesc pt o viatza ce va s vie....Imi impaturesc sentimentele ce i le atribui...lui si lui.....Le inchid ferindu-le de lumina brutala a zileleor ce le traiesc -de una singura- si-mi continui aceasta calatorie a carui destinatie cu rushine marturisesc: N-o shtiu!