am suportat custodia nebuniei,
cu mâinile-mi potcovite de jertfă,
sperând ca astfel să ajung pe Insula Iubirii,
si acolo să strig plin: "Există!"...
iar pe parcela Iubirii să cartografiez, în vazduh, esenţa vieţii,
apoi să gust din nectarul rănilor bătrânului continent,
deschise ca o falcă albastră şi vie.
iar acolo, mică, sub umbra veştejita a soarelui etern,
să plâng cu acea parte a inimii, care a întâlnit speranţa...
după care să revin pe poante, încet şi graţioasă,
alături de purtătorii "resentimentelor", dar mai ales ai NU-ului
şi să le şoptesc neîncetat: "Există!".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu