Si ecoul n-a mai răspuns...

Într-o dimineaţă Dumnezeu a plecat să cumpere nişte pâine pentru oamenii nevoiaşi; s-a dus pana la Metro ca să-şi facă aprovizionarea. Dar era o coadăăăăăă....ca pâna la casa de marcat îl mâncau toţi sfinţii. A durat o clipă, fo 2 săptămâni la noi şi fo 2 ani la Aghiuţă.

Eu...l-am zărit si tzup am profitat de absenţa Lui: am dat drumu la muzică la maxim.
apoi am invitat tot felul de oameni necunoscuţi...oameni care se bucurau la rândul lor că stăpanul e plecat ca să poată veni şi ei la petrecerea mea.

A fost foarte frumos.
Am ţopăit precum nişte copii orfani- fără ritm şi bună creştere-
am ţopăit pănă la cer şi înapoi.
am zgâriat norii cu pernele murdare şi îmbălsămat cerul cu coktailuri exotice,
am acoperit bisericile cu cearceafurile zdrenţuroase,
şi am închis ochii preoţilor cu goliciunea noastră în vârstă de 20 de ani.
am cântat şi dansat până în zori făcând glume de tot felul pe seama lui Sf. Petru.

târziu când ne-am trezit din mahmureală L-am văzut venind încărcat cu pâini infăşurate într-o factură enormă...
Banii noştri demult fuseseră epuizaţi pe cioburi dulci si lumini viu colorate...
am avut un nod in gât.
Era trist când s-a uitat spre noi. Apoi a luat un manuscris si un stilou si a iscălit vreo 5 pagini uriaşe
Posibil ca unul din sfinţii trezi să-i fi ilustrat petrecerea noastră. (sunt sigură că a fost Sf. Petru)

Lumina zilei a dezvăluit tot dezmăţul celor 2 saptamăni.

Ne jucam si noi...
Eram copii...