“Ţării mele şi Poporului meu, cînd veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămîne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniştea mormîntului. Abia împlinisem 17 ani, cînd am venit la tine; eram tînără şi neştiutoare, însă foarte mîndră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate, m-am străduit să devin o bună Romîncă. (...) Nimeni nu e judecat pe drept cît trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avînt: mai tarziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. (...) Te binecuvîntez, iubită Romanie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă
